Comisie Proiecte Europene
prof. Brîndușa Atudorei – responsabil
prof. Anca Aparaschivei
prof. Hariclea Mercaș
prof. Simona Gabor
prof. Elisabeta Hărățu
Colegiul Național “Mihail Sadoveanu” a desfășurat de-a lungul timpului numeroase activități cu specific european, proiecte europene pentru prevenirea și combaterea bullying-ului, pentru promovarea siguranței în mediul on-line, a valorilor și tradițiilor românești în Europa, proiecte eTwinning,profesorii având oportunitatea să participle la cursuri europene de formare și dezvoltare profesională
Acreditarea Erasmus+ pentru perioada 2023-2027 ne oferă oportunitatea de a desfășura proiecte internaționale de mobilitate și cooperare, sprijinind dezvoltarea competențelor elevilor și cadrelor didactice. Aceasta facilitează schimburile de bune practici și promovarea valorilor europene în educație.
Principale obiectivele :
1. Construirea unui mediu școlar performant și sigur prin participarea a 10 profesori și 7 elevi la cursuri de formare și mobilități pe tema incluziunii și practicilor antibullying în următorii 2 ani;
2. Dezvoltarea competențelor și abilităților digitale ale profesorilor și elevilor școlii, prin participare la cursuri de perfecționare, mobilități de grup, crearea de resurse RED, în următorii 4 ani;
3. Asimilarea și integrarea de competențe și metode didactice inovative, prin participarea a 7 profesori la cursuri de formare, a 35 elevi la mobilități, crearea de resurse deschise, în următorii 4 ani.
MOBILITATE ERASMUS+ ACȚIUNEA KA 1
Acreditare Erasmus: 2023-1-RO01-KA121-SCH-000132770
Anul 1 de acreditare, 2023-2024
OBIECTIV: Construirea unui mediu școlar performant și sigur prin participarea a 11 profesori si 10 elevi la cursuri de formare și mobilitati pe tema incluziunii și practicilor antibullying în următorii 2 ani.
NEVOIA: necesitatea construirii unui mediu școlar performant și sigur în care factorii decizionali, elevii și profesorii să conlucreze prin integrarea unor modele de buna practică – incluziune, bullying, reziliență
Mobilitatea 1 – INCLUSIVE EDUCATION- PEER LEARNING IN THE ACADEMIC EDUCATION OF INCLUSIVE STUDENTS, Berlin, 22-26.01.2024
Furnizor de formare: https://www.sherlockedu.de/
Procedura-selectie-Acreditare-1-curs-1-Berlin-2023-2024.pdf
Mobilitatea 2 – CONFLICT MANAGEMENT, EMOTIONAL INTELLIGENCE AND BULLYING PREVENTION, 11-16 martie, 2024, Florența
Procedura-selectie-Acreditare-1-curs-2-Florenta.pdf
Mobilitatea 3– ANTI-BULLYING: SCHOOL STRATEGIES TOWARDS SUCCESS
Porto, Portugalia, 20-24.05.2024
MOBILITATE ELEVI, 14-21 aprilie 2024
Temă: Bullying și incluziune
Locația: Palermo, Liceul Hotelier P. Piazza
Procedura-selectie-elevi-Palermo.pdf
Mai multe informatii privind activitățile desfășurate până acum pot fi consultate la adresa: https://fiiprof2.wixsite.com/acreditare-erasmus